Bcr Open Romania

Chiar daca a stat mult timp sub semnul întrebarii, cea de-a opta editie a Open Romania se va organiza tot la Bucuresti, Romania reusind, astfel, sa-si pastreze locul printre cele numai 30 de tari care au privilegiul de a gazdui o competitie din circuitul ATP. Cel putin pentru inca un an, aventura începuta în 1996 va continua, iar Bucurestiul va ramine în lumea buna a tenisului mondial.

Pe 8 septembrie, imediat dupa incheierea ultimului concurs de Grand Slam al sezonului, US Open, va debuta BCR Open Romania, penultimul mare turneu pe zgura din calendarul ATP. Concursul bucurestean este singurul turneu ATP care se disputa în Europa în acea saptamina. În aceeasi perioada este programat, la concurenta cu BCR Open Romania, un singur turneu ATP de aceeasi anvergura, dar pe suprafata rapida, in Brazilia, la Costa Do Sauipe.

În plus, saptamina imediat urmatoare openului românesc este rezervata intilnirilor din cadrul Cupei Davis, reprezentativa României avind un meci foarte dificil, in deplasare, cu Ecuadorul, pentru mentinerea in Grupa Mondiala

Tabloul principal al competiţiei de simplu de la BCR Open România, stabilit sâmbătă, în cadrul tragerii la sorţi ce a avut loc la Arenele BNR:

Jucător venit din calificări – Diego Hartfield (Argentina)
Chris Guccione (Australia) – Ivan Navarro Pastor (Spania)
Carlos Berlocq (Argentina) – Fabrice Santoro (Franţa / nr. 7)
Jurgen Melzer (Austria) – Andreas Seppi (Italia / nr. 4)
Sergio Roitman (Argentina) – jucător venit din calificări
Evgheni Korolev (Rusia) – Florent Serra (Franţa)
Guillermo Garcia-Lopez (Spania) – Gilles Simon (Franţa / nr. 6)
Albert Montanes (Spania / nr. 8) – Nicolas Devilder (Franţa)
Florian Mayer (Germania) – Victor Hănescu (România)
Andrei Pavel (România) – Oscar Hernandez (Spania)
Kristof Vliegen (Belgia) – Potito Starace (Italia / nr. 3)
Igor Andreev (Rusia / nr. 5) – Peter Luczak (Australia)
Jucător venit din calificări – Marc Gicquel (Franţa)
Martin Vassallo Arguelllo (Argentina) – Werner Eschauer (Austria)
Jucător venit din calificări – Filippo Volandri (Italia / nr. 2).

Jucătorii care vor evolua în turul întâi au asigurat câte un cec în valoare de 3.250 de euro, însă nu vor primi niciun punct ATP. Pentru calificarea în turul doi, sportivii vor primi câte 5.500 de euro şi 15 puncte ATP. Sfert-finaliştii vor fi răsplătiţi cu câte 9.300 de euro şi 40 de puncte ATP. Calificarea în semifinale le va asigura sportivilor câte 16.700 de euro şi 75 de puncte ATP, iar finalistul va primi 30.000 de euro şi 120 de puncte ATP. Câştigătorul turneului de la Bucureşti va încasa un cec în valoare de 55.820 de euro şi va primi 175 de puncte ATP.