Nemira, editura de suflet a multora dintre pasionatii literaturilor imaginatiei de la noi, a implinit ieri 21 de ani de activitate. Cu suisuri si coborisuri, cu bune si mai putin bune, dar cu o pasiune incontestabila pentru literatura de buna calitate in general, Nemira si-a cistigat locul de drept in istoria F&SF-ului din Romania.
In ce ma priveste, n-am sa uit niciodata cum, in studentie, faceam zilnic turul tarabelor din centrul Clujului, in speranta ca voi fi printre cei dintii care vor pune mina pe noutatile din colectia Nautilus, pe care Nemira le scotea la foc automat. Nume mari, unul si unul, autori pe care ardeam de nerabdare sa-i citesc. Datorita Nemirei i-am descoperit pe Philip K. Dick, pe Gordon R. Dickson, pe Poul Anderson, Gregory Benford sau Spinrad. In mare masura, decizia de a face ceea ce fac in ziua de azi a fost luata datorita cartilor din colectia Nautilus.
N-am sa uit ziua calduroasa din vara lui 1995 in care Adrian Banuta m-a dus pentru intiia oara la sediul editurii, o casa inconjurata de verdeata aflata pe strada Hagi Ghita. I-am cunoscut atunci pe Vlad Popescu, pe Emil Barbulescu si pe Valentin Nicolau. Nume devenite deja legendare pentru fanii post-revolutionari. Imi amintesc cum cascam ochii mari la rafturile pline cu SF-uri „de afara” care umpleau peretii incaperii. Vlad mi-a incredintat spre traducere atunci unul dintre „juvenilele” lui Heinlein si, tot atunci, i-am propus o prefata pentru un roman de Serge Brussolo (Cosmar de inchiriat, prima editie). A fost o placere cartea aceea, pentru traducatorul inca novice care eram pe-atunci. (Nu, n-am uitat nici cele unsprezece luni de telefoane peste telefoane date doamnelor de la contabilitate, pentru a pune mina pe banii care mi se cuveneau pentru traducerea aceea. Privind retrospectiv, cu experienta de acum, sint insa cu totul dispus sa acord editurii circumstante atenuante. Meseria de editor nu-i una usoara, iar satisfactiile pecuniare nu se afla pe primul loc in topul motivelor pentru care cineva alege sa o practice; ca editor, cistigi prieteni dar risti adesea sa si pierzi prieteni, din motive care nu depind de tine ci de un climat economic nenorocit.)
N-am mai tradus pentru Nemira dupa aceea, dar am avut destule prilejuri in care am colaborat in foarte bune conditii cu ei, in calitate de editor al Fictiuni-lor si, mai recent, al revistei Galileo. In sistemul editorial, o nisa precum cea a F&SF-ului are nevoie nu de o concurenta salbatic-capitalista, ci mai degraba o complementaritate menita sa satisfaca pe deplin gusturile cititorilor pasionati de F&SF de la noi; sint mult prea multe carti bune, mult prea multi autori valorosi, straini si romani; e loc destul pentru toata lumea. Pot spune, cu mina pe inima, ca in Nemira am avut intotdeauna un partener serios si un concurent redutabil, deopotriva. Iar cei care au avut de cistigat au fost fanii.
Ma despart niste ani de experienta de Valentin Nicolau. (Ne despart in buna masura si optiunile politice, dar asta n-are importanta.) N-am avut ocazia sa lucram impreuna in mod direct. Dar in toti acesti ani am admirat tenacitatea intemeietorului Nemirei in a construi o intreprindere editoriala de virf, ajutat de unii dintre cei mai buni profesionisti ai F&SF-ului de la noi (Stefan Ghidoveanu si Mihai Dan Pavelescu fiind cei care si-au pus amprenta cel mai pregnant pe sutele de volume care alcatuiesc colectia Nautilus). Prin urmare, la aceasta aniversare, am sa le urez lui Valentin Nicolau si colaboratorilor sai sa aiba putere de munca, inspiratie si multa bafta. Si sa continue sa ne incinte cu carti faine multe decenii de-acum incolo. La multi ani, Nemira!
