Și, deși sunt surse de bucurie, relațiile nostre pot fi și sursa de suferința și durere. Prinși in propria percepție, de multe ori ratam adevarul sau situația cat mai obiectiva, așa ca va recomand cateva strategii prin care sa putem avea relații sanatoase cu prietenii sau partenerii noștri:
1. Intalnirea la jumatate de drum
Se intampla sa cunoașteam oameni care vor sa se apropie de noi și care fac un pas destul de mare din zona de confort pentru a veni mai aproape. Este indicat sa ne ridicam și sa ii intampinam la jumatatea drumului. Avem nevoie sa fim calzi și iubitori pentru a putea fi inconjurați de oamenii buni care merita.
2. Libertatea
Intr-o relație sanatoasa avem nevoie sa le spunem celorlalți ce așteptari avem de la ei intr-o maniera lipsita de judecata și apoi sa le eliberam calea. Trebuie sa avem incredere in ei. Este comuna situația cand ne cream așteptari apoi le stam in cale celorlalțo și ne comportam ingrijorați sau agasanți din teama ca nu vor indeplini ce vrem. Credința ca cei de langa noi sunt capabili sa-și rezolve problemele, susținerea necondiționata și respectul pentru alegerile celorlalți sunt cateva soluții pentru relațiile sanatoase. Uneori ne pot surprinde placut cu alegerile lor.
3. Sa fim prezenți
Ne dorim sa avem oameni aproape de noi și vrem ca ei sa-și doreasca sa fie aproape de noi. Ne chinuim sa facem acest lucru sa se intample și de cele mai multe ori ne pierdem in drumul acesta incercand sa le facem pe plac, sa spunem lucrurile potrivite, glumele cele mai amuzante sau sa organizam cele mai cool evenimente. De cele mai multe ori atitudinea asta ridica bariere. Oamenii vor sa fie ascultați intr-un spațiu care le ofera siguranța și de catre un om care nu e interesat sa-i judece. Avem nevoie sa fim acolo și sa incercam sa le oferim iubire mai presus de critici, sfaturi și opinii doar daca le cer. De obicei, daca stam și ii ascultam ceilalți vor cere ajutorul nostru.
4. Limite sanatoase
Deși petrecem timp impreuna cu cei iubiți, nu ne pot citi mințile. Și nici noi lor. De aceea este sanatos sa stabilim impreuna niște reguli și limite cu care ne simțim confortabili. Pentru asta avem nevoie de curajul de a spune adevarul. Acesta trebuie formulat intr-o maniera calma și iubitoare, dar care sa sublinieze lucrurile care ne deranjeaza și nu sunt potrivite pentru noi. De exemplu, exista prietenii care vor sa petrecem tot timpul impreuna și, deși apreciem compania lor, avem nevoie de spațiul și timpul nostru. Daca nu le spunem acest lucru nu au de unde sa știe și se vor trezi intr-o zi cu noi indispuși, nervoși și agitați ca le trantim aceasta informație. Mai bine mai devreme decat mai tarziu.
5. Schimbarea aduce schimbare
Daca suntem prinși intr-o relație care nu funcționeaza atunci avem nevoie sa schimbam obiceiurile. Daca sunte nefericiți atunci este important sa observam care sunt acțiunile noastre. Orice alegere privind comportamentul aduce cu sine schimbari. De obicei ne gandim ca daca celalalt se schimba lucrurile ar fi diferite și nu am fi in situația de fața. De exemplu, daca incercam sa comunicam cu partenerul și ajungem mereu sa ne certam, atunci trebuie schimbat modul in care incepe conversația. Așa ca daca am inceput sa discutam defensiv și agresiv cu siguranța ca așa se incheie. Daca incercam o alta maniera, cand partenerul este calm și relaxat și e dispus sa ne asculte, conversația poate avea o alta traiectorie.
Relațiile sanatoase și de durata nu sunt atat de dificile. Pot fi mai simple decat ne imaginam, dar este nevoie sa devenim conștienți de modul in care le abordam, le creștem și le ingrijim. Avem nevoie sa le protejam pentru ca pot fi o sursa inepuizabila de bucurie.