Egalitatea de sexe – intre utopie si realitate

6

Sunt putine teorii sau practici atat de ambigue cum este cea referitoare la egalitatea de sexe… Mereu exista argumente temeinice din partea celor care o sustin si tot mereu se pun pe masa rationamente veridice din partea celor care nu dau doi bani pe egalitatea dintre o femeie si un barbat.

Apoi, teoria este foarte diferita de practica, dorinta opusa nevoii, iar realitatea are o cu totul alta forma decat utopia: egalitatea de sexe este intotdeuna undeva la mijloc intre aceste concepte.

Istoria a consemnat mii de conflicte (unele sfarsite prin crime inspaimantatoare) declansate de preocuparea constanta a umanitatii – preocupare ce a ajuns pana la obsesie in unele epoci – pentru locul barbatului si al femei in societate, in familie, chiar si in raportul emotional.

Conflicte in care s-au implicat Biserica (cu popii sau papii ei), partidele, societatea in ansamblul ei. Si sunt aproape sigura ca intrebarile privind pozitia femei in raport cu barbatul si viceversa s-au pus inca de pe vremea cand erau vreo 10 oameni pe tot pamantul.

Pentru ca suntem atat de diferiti si totusi atat de asemanatori!?

Pentru mine egalitatea de sexe nu numai ca nu exista in mod absolut, dar nici nu este neaparat necesara fara limite. Pentru ca, cel putin pentru mine, acele fine diferente dintre un barbat si o femeie – de la anatomic la social – ne fac pe fiecare deosebiti. Poate va par constransa de teorii invechite, dar, in calitate de femeie, nu vreau merg in razboi asa cum nici barbatul nu aduce pe lume copii sau la fel de bine cum nu se confrunta cu acele cateva zile de menstra lunara.

Insa, egalitatea de sexe se impune „sine qua non” atunci cand apar nedreptatile, iar diferentele nu mai vin natural pentru a echilibra balanta, pentru a completa intregul sau pentru a desavarsi frumosul.

Daca nu suntem egali doar ca sa ne furam unul celuilalt norocul sau puterea sau capacitatea intelectuala atunci egalitatea de sexe este vitala. Si asta se intampla si s-a intamplat mereu cu precadere in mediul profesional, unde (in anumite tari) femeilor li s-a luat dreptul sa practice anumite meserii sau sa urmeze anumite facultati, cum in vremuri trecute erau tinute fortat acasa pentru a nu diminua sansele barbatilor privind accesul la control in societate.

Ce s-a intamplat in trecut, cine pe cine a nedreptatit tine de un alt tip de jucdecata mult prea incrancenata pe care nu as vrea sa o abordam, mai ales ca sunt implicate institutii importante religioase si nu numai, iar cunostintele mele din acest punct de vedere se reduc la discutii lejere la un pahar de vin.

Revenind, egalitatea de sexe poate oferi multe perspective, iar dreptatatea este undeva la mijloc. Insa, pentru Uniunea Europeana lucrurile sunt clare: “De o jumatate de veac, Uniunea Europeana a urmarit sa realizeze obiectivul unui tratament egal intre femei si barbati.Tratatul CE, semnat de sase tari fondatoare ale Comunitatii Economice Europene (CEE) la Roma in 1957, a consfintit dreptul la egalitatea remuneratiei pentru barbati si femei.

De asemenea, au evoluat si drepturile barbatilor si femeilor la egalitate de tratament si la nediscriminare. Treisprezece directive europene au fost adoptate in domeniul egalitatii de tratament intre femei si barbati. Aceste directive sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru statele membre UE, care trebuie sa includa aceste legi comunitare in legislatia lor nationala. Legislatia acopera o gama extinsa de probleme, care variaza de la accesul la incadrarea in munca, la conditiile de munca si la remuneratie, pana la programe de securitate sociala, activitati independente si protectia femeilor insarcinate si a lauzelor.Considerate impreuna, aceste acte ofera o baza solida si cuprinzatoare, pentru a asigura respectarea principiului nediscriminarii. Acestea indreptatesc cetatenii care considera ca le-a fost incalcat acest drept de a-si prezenta cazul in fata instantelor nationale.”

Macar ei stiu sigur ce vor si nu puteti nega ca nu pare un stil de viata sanatos… departe inca de adevar in Romania unde in urma celor mai recente analize s-a constatat ca, pe o scara evolutiva, cu cat locurile de munca au un grad mai ridicat de socalizare cu atat femeile sunt mai prost platite decat barbatii s.a.m.d…

Pe de alta parte, o femeie „la fel de manager” ca un barbat care, sa zicem, castiga si la fel de mult, trebuie totusi sa ajunga seara acasa si sa isi hraneasca copilul, sa faca ordine in casa, sa calce si sa se faca frumoasa pentru sotul ei.

Exista si o perspectiva preponderant masculina care spune asa: daca vreti sa participati la munci grele si sa fiti la fel de bine platite, atunci sa fim egali si acasa si „in pat”. „Si cand ar trebui sa va intelegem ca sunteti nervoase din cauza sindromului premenstrual”. Deloc deplasata, teoria elimina orice indoiala si scrie negru pe alb: „vreti egalitate, atunci egalitate sa fie”.

Dar oare isi pot asuma barbatii jumatate de rol de femeie in casa sau femeile jumatate de rol de barbat care repara gresia din baie? De fapt, poate sunt suficient de moderni sa adopte cu naturalete un astfel de stil de viata: am prieteni care stau cu iubitele lor si care reusesc, armonios, sa-si imparta resonsabilitatile. Si mi se par frumosi hazlii cand unul sterge praful si altul da cu matura…

Da… dar una e impartirea responsabilitatilor si alta este rolul intreg de femeie si mama sau invers, mi-ar spune acum o prietena. Si oare nu asa e lasat de la natura sa nu fim egali, bineinteles fara sa fim totusi nedreptatiti sau unii mai chinuiti decat altii?

Este sau nu „egalitatea de sanse” sansa noastra la fericire sau trebuie doar sa invatam sa traim fericiti cu diferentele impuse natural sau mai putin natural?