Sechestru pe averea lui Nicolescu?

320

Judecatorii de la București se mișca mai repede decat cei de la Pitești, cel puțin așa se intampla in cazul președintelui Consiliului Județean, Constantin Nicolescu. Procesul care se tot amana de ani buni in Argeș, pare ca se mișca mult mai repede la instanța din Capitala, la fel ca și cel in cazul podului de la Cateasca, aflat pe rolul Curții de Apel București. Dincolo de faptul ca termenele se dau mult mai repede, dupa nici doua infațișari in cazul Cateasca se va trece la audierea tuturor inculpaților.

Urmeaza sa se stabileasca cota din avere pe care se va pune sechestru

La Curtea de Apel București a avut loc marți un nou termen din procesul podului de la Cateasca. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție a adus in discuție faptul ca trebuie pus sechestru pe averile tuturor celor 11 inculpați, pentru recuperarea prejudiciului. Aici s-au intampinat unele probleme, motivația fiind ca este nevoie de timp pentru a se stabili care este averea fiecaruia, dar și care va fi cota pe care va fi pus sechestrul. Intr-un final s-a stabilit ca aceasta discuție va fi reluata la termenul urmator. Tot in ședința de ieri, una dintre parți a ridicat și o excepție, aceea a nelegalitații sesizarii instanței, numai ca solicitarea nu a fost luata in calcul avand in vedere ca la termenul trecut Curtea de Apel București a constatat ca  a fost legal sesizata.

La urmatorul termen se va incepe audierea inculpaților

Magistrații Curții de Apel București au stabilit ca la ședința de judecata care va urma se va incepe audierea tuturor inculpaților din dosar. Urmatorul termen a fost fixat pentru data de 9 aprilie. Tot marți a avut loc primul termen de judecata in dosarul in care Nicolescu este acuzat de accesarea unor fonduri europene pentru reparații in urma unor inundații inexistente, vorbim despre primul termen dupa stramutarea procesului de la Tribunalul Argeș la Tribunalul București. Aici ședința de judecata a fost destul de scurta și asta pentru ca unul dintre inculpați, fostul finanțator al echipei FC Argeș, Cornel Penescu nu a avut avocat, aparatorul depunand la dosar cateva acte din care a rezultat imposibilitatea sa de a fi prezent la termen dar și motivele. Tribunalul București a dat un nou termen pe 16 aprilie.

Articolul precedentTranzactie de 1000 hectare intre Razvan Grigorescu si fratele primarului de la Calinesti
Articolul următorRand pe rand, politia argeseana se… privatizeaza