Conduita intre parteneri – limite si libertati

6

Mereu m-am intrebat pana unde merge intimitatea dintre doi parteneri, intimitatea ce tine de comportament, de limbajul abordat, de formulari de adresare. Unde e prea mult sau prea putin respect sau unde e prea mult sau prea putin formalism atunci cand ne raportam la relatiile dintre doi iubiti, soti, amanti…

Ma uitam cand eram ceva mai mica la filmele preferate ale bunicii, filmele in care „el” era un domn din inalta societate, „ea” o domnita si amandoi foarte galanti unul cu celalalt. Si ma gandeam atunci ca acela e respectul cu care intretii o casnicie, cu care tii vie o iubire adevarata.

Apoi, am mai crescut si am inceput sa percep acel respect mai mult ca o norma de conduita care ii tine departe pe cei implicati, care le aseaza in fata o bariera dincolo de care ei nu se mai cunosc. Un fel de relatie profesionala, in care fiecare pas este bine gandit dinainte.

Am iesit din filmele aristocrate si am revenit cu picioarele pe pamant unde am intalnit tot felul de cupluri, care mai de care cu ciudateniile proprii: unii foarte distanti si politicosi (aproape ca isi vorbeau cu dumneavoastra si in momentele intime), altii dezinvolti, (aproape slobozi la gura, cu realitati expuse prin expresii fara perdea), unii care oscilau si cei a caror soarta tragica avea aproape in fiecare zi sfarsitul unei injuraturi.

Intimitatea inseamna libertate, iar libertatea este exprimarea dupa propria vointa sau dorinta, ceea ce se traduce cu lejeritate: fiecare se comporta asa incat sa fie autentic, sa se simta el, sa se regaseasca in persoana care ii este alaturi.

Doar ca, ramane intrebarea: unde libertatea ta incepe sa ii faca rau celuilalt? Cel mai probabil acolo unde celalalt nu mai poate permite, nu mai poate suporta. Dar acesta este un alt subiect…

In prezent, valul eliberator al democratiei, progresul, deschiderea catre alte orizonturi a cuprins vizibil si relatiile dintre oameni: am devenit mai degajati unii cu ceilalti, parca ne spunem lucruri in fata cu mai multa usurinta, ne recunoastem slabiciunile, mai ales in relatiile de iubire. Aceste relatii nu mai sunt parteneriate intre oameni care se potrivesc, sunt contopiri in acelasi eu si, atunci, toti vrem sa fim acceptati asa cum suntem, osteniti sa mai jucam roluri pretentioase.

Doar ca, in ciuda acestui aspect linistitor, oamenii au o limita bine stabilita dinainte de sufletul lor, limita unde incep sa se simta jigniti. Chiar acum cateva zile imi explica o cunostinta ca motivul, singurul motiv al despartirii de iubitul ei era comprimat in toate cuvintele pe care acesta le spunea cand era suparat. Un om bun, de altfel! Insa, nu isi putea controla expresiile vulgare, jignitoare pe care ulterior le si regreta.

Si nu este o teorema care ii blameaza numai pe barbati, sunt si femei care se exteriorizeaza prin limbaj neadecvat sau prin comportament agresiv. Si, (da!), ele iubesc si sunt femei inteligente de cele mai multe ori!

Pentru ca in viata de zi cu zi nu e acelati lucru cu „vorbeste-i urat in pat!”. In viata de zi cu zi ne vrem buni, ne vrem fericiti, ne vrem respectati. Pentru ca, chiar si cei care sunt predispusi spre relatii bolnavicioase, atrasi de vulgaritatea sexuala sau de o usoara forma de agresivitate, ajung sa sufere din pricina unor astfel de comportamente.