De ce noi, barbații, avem supremația in lume

140

De ce noi, barbații, avem supremația în lume:

Pentru ca dumnezeu a fost barbat. Cel puțin așa zice la Carțile Sfinte. Iar barbații sunt facuți după chipul și asemanarea Lui, drept pentru care barbatul și reprezentantul divinațiilor pe pamant.
Femeile sunt coaste vorbitoare, nu? Creierul barbaților la naștere cantarește cu 12% mai mult decât cel al femeilor, iar diferența se pastrează în timp. Clar ca la creier marimea conteaza, deci in principiu barbații sunt mai inteligenți decât femeile. Barbații conduc lumea, și nu neaparat dpdv politic. Marii artiști și oameni de știința, Dali, Einstein, Michelangelo, Da Vinci, Newton, Beatles, Costel Busuioc, toți au fost sau sunt barbați. Femei oameni de știința? Mai puțin și dacă există, in general slabe sau moarte din neglijența, a se vedea cazul Slodowskai Curie. Barbații traiesc mai puțin. Iși fac datoria de a lasa locul noilor generații, spre deosebire de femei, care parcă au venit pe pamant pentru eternitate. Desigur, această eternitate este și mai lungă din cauza ca femeie vorbesc mult, iar cercetătorii britanici au stabilit ca una din cauzele morții premature la barbați această femeie mult-vorbitoare. Barbații sunt lideri innascuți. Orice barbat, luat de pe strada, dupa o saptamana de antrenament, poate fi un comandant foarte bun al unui pluton de armata. In schimb, daca pui o femeie comandant peste un pluton de armata, singur rezultat obținut este ca nu pluton va fi futut de comandant, ci invers. La propriu.
Barbații sunt lideri innascuți. Orice barbat, luat de pe strada, dupa o saptamana de antrenament, poate fi un comandant foarte bun al unui pluton de armata. In schimb, daca pui o femeie comandant peste un pluton de armata, singurul rezultat obținut este ca nu pluton va fi futut de comandant, ci invers. La propriu. Barbații sunt lideri innascuți. Orice barbat, luat de pe strada, dupa o saptamana de antrenament, poate fi un comandant foarte bun al unui pluton de armata. In schimb, daca pui o femeie comandant peste un pluton de armata, singurul rezultat obținut este ca nu pluton va fi futut de comandant, ci invers. La propriu.Barbații sunt mult mai buni la orientarea în spațiu. Marea majoritate a femeilor, dacă le iei repede, nu sunt în stare sa diferențieze stanga de dreapta. Nu mai vorbim de punctele cardinale sau de eventuale orientari pe strazile unui oraș. De aceea barbații nu cer indicații de drum. Pentru ca nu au nevoie. Barbații sunt capabili sa faca parcare laterala. Gandiți-va cate filme sunt pe internet cu femei care parchează aiurea, arunca mașini in balta, se rastoarna, pleaca de la benzinarie cu pompa infipta in rezervor. Este ca dacă va gandiți repede, nu va amintiți de un film in care un barbat face așa ceva? Barbații imbatranesc mai frumos decât femeile. Un barbat la 50 de ani e in floarea varstei și nu e deloc deplasat sa il vezi cu braț cu o papușica de 20. O femeie de 50 de ani se gandeste deja la loc de veci, coliva, discuta tratamente reumatoide cu vecinele, schimba rețete și cate un pic de sare și in general, au cam ieșit din cursa sexuală demult. Dealtfel, nici un barbat de 20 nu s-ar uita la o femeie de 50, nu? Nici macar pentru bani. Noi putem ține un secret. Pentru totdeauna.
Dealtfel, nici un barbat de 20 nu s-ar uita la o femeie de 50, nu? Nici macar pentru bani. Noi putem ține un secret. Pentru totdeauna. Incearca sa spui un secret unei femei. Va fi secret exact pana cand va vorbi cu prietena ei cea mai bună, careia il va fi spus sub juramantul Vezi ca e secret, nimeni nu trebuie să il mai știe. Și tot așa, din prietena in prietena, până ajunge la tine, intr-o formă identică sau amplificată. Chestia e demonstrata de mine insumi, cand i-am spus unei prietene ca cea mai bună prietena a noastra și gravită și are gemeni. La mine a ajuns ca e gravida, probabil cvadrupleți și ca a fugit sa nasca in Serbia. Barbații au penis. Femeile au doar nevoie de el nici un barbat de 20 nu s-ar uita la o femeie de 50, nu? Nici macar pentru bani. Noi putem ține un secret. Pentru totdeauna.
Incearca sa spui un secret unei femei. Va fi secret exact pana cand va vorbi cu prietena ei cea mai bună, careia il va fi spus sub juramantul Vezi ca e secret, nimeni nu trebuie să il mai știe. Și tot așa, din prietena in prietena, până ajunge la tine, intr-o formă identică sau amplificată. Chestia e demonstrata de mine insumi, cand i-am spus unei prietene ca cea mai bună prietena a noastra și gravită și are gemeni. La mine a ajuns ca e gravida, probabil cvadrupleți și ca a fugit sa nasca in Serbia. Barbații au penis. Femeile au doar nevoie de el nici un barbat de 20 nu s-ar uita la o femeie de 50, nu? Nici macar pentru bani. Noi putem ține un secret. Pentru totdeauna. Incearca sa spui un secret unei femei. Va fi secret exact pana cand va vorbi cu prietena ei cea mai bună, careia il va fi spus sub juramantul Vezi ca e secret, nimeni nu trebuie să il mai știe. Și tot așa, din prietena in prietena, până ajunge la tine, intr-o formă identică sau amplificată.
Chestia e demonstrata de mine insumi, cand i-am spus unei prietene ca cea mai bună prietena a noastra și gravită și are gemeni. La mine a ajuns ca e gravida, probabil cvadrupleți și ca a fugit sa nasca in Serbia. Barbații au penis. Femeile au doar nevoie de el cand i-am spus unei prietene ca cea mai buna prietena a noastra e gravida si are gemeni. La mine a ajuns ca e gravida, probabil cvadrupleți și ca a fugit sa nasca in Serbia. Barbații au penis. Femeile au doar nevoie de el cand i-am spus unei prietene ca cea mai buna prietena a noastra e gravida si are gemeni. La mine a ajuns ca e gravida, probabil cvadrupleți și ca a fugit sa nasca in Serbia. Barbații au penis. Femeile au doar nevoie de el
Articolul precedentO piele fina la distanța de un impuls luminos!
Articolul următorAmenoree – absenta ciclului