Fu bine. Nu neaparat din punct de vedere financiar, desi chiar nu am a ma plinge din acest punct de vedere. De la amiaza, de simbata 17 martie, si pina in seara zilei de duminica, 18 martie, am avut la standul Millennium un flux constant de vizitatori, care au cumparat carti.
Culmea, nu neaparat numai dintre cele noi, ci din toate cele aparute de aproape 7 ani incoace. Si la foarte mare cautare au fost autorii romani, care erau de altfel usor de reperat prin tirg, marind probabilitatea obtinerii unui autograf de catre fanii dornici de asa ceva. Cum spuneam, vinzarile au fost chiar bune, demne de-un tirg dintre cele mari, Bookfest sau Gaudeamus.
A fost bine insa din cu totul alt motiv: fiindca tirgul asta organizat de Bookblog a fost bine pus la punct, inclusiv la capitolele la care anul trecut a mai lasat de dorit. Locul de desfasurare a fost bine ales: central, linga Cismigiul plin in acele dupa-amieze frumoase, linga Bulandra, linga parcul si statia de metrou Izvor. Am vazut afise de reclama pentru tirg in metrou, alt punct rosu pentru organizatori. Iar partenerii media si-au facut, fiecare dupa puteri, treaba. Ceea ce s-a vadit intr-un numar de vizitatori ce se scrie cu patru cifre. Vizitatori care-au venit cu lectia invatata, glont la titlurile pe care le cautau. Pentru cei de la standul Millennium, cel putin, n-au existat ragazuri fara cumparatori. Noroc c-am fost indeajuns de multi in spatele tejghelei.
S-a mai enuntat ideea asta: a fost ca un Romcon. N-am fost decit la unul sau doua dintre Romcoanele precedente, asa ca nu stiu daca e valabila comparatia cu acestea. Am fost insa la vreo jumatate de duzina de conventii prin Europa si atmosfera chiar a semanat cu cea de acolo. Tirgul, tarabele editorilor specializati, mi-a adus aminte deopotriva de cel similar de la Utopiales (care beneficia insa de un spatiu de vreo sase ori mai mare), dar si de dealers’ room-ul de la Eastercon, prin amestecul de carte noua si veche cu comicsuri, jocuri video, machete si figurine, boardgame-uri etc. Panelurile desfasurate intr-o sala excelenta, aparte de zona comerciala, au fost dense si, in masura in care mi s-a potrivit sa particip, pot sa depun marturie: chiar au pus probleme concrete si au oferit, daca nu solutii, macar impartasiri de experiente.
Doua dintre dezbaterile acestea mi s-au parut mai ancorate in realitate: cea despre publicarea in afara – absolut delicioase experientele co-participantilor, cu osebire cea impartasita, cu autoironie fina, de catre Dan Dobos, unul dintre invitatii de onoare de la Final Frontier – si cea despre debutul in gen – unde intransigentei de multe ori prea self-important a celor din prezidiu i s-a contrapus salutar sinceritatea debutantilor invitati: Catalina Fometici, Narcisa Stoica, Oliviu Craznic si Raluca Baceanu. Pe tinerii acestia – si pe altii asemeni lor, indeajuns de multi pentru a ma umple de speranta – i-am vazut la toate dezbaterile, la toate intilnirile din subsolul capitonat al Tinerimii Romane.
Sa revin insa la comparatia cu conventiile de-afara… La fel ca la acestea, seara, dupa incheierea orelor oficiale de tirg, povestile cu prieteni care impartasesc aceeasi pasiune au continuat pina noapte tirziu. Mi-am amintit, privind masa lunga si plina din Giotto, de-o alta masa lunga, la vreo doua mii de kilometri departare si indepartata si in timp cu vreo patru ani, o masa din restaurantul hotelului in care erau cazati oaspetii straini de la conventia ceho-slovaca cu tematica New Weird de la Plzen, din august 2008.
Acelasi gen de conversatii animate, aceleasi risete, aceleasi reactii curioase la cartile aratate de unii altora, chiar daca unii dintre mesenii de la Plzen – Ian MacLeod, Ann si Jeff VanderMeer, Edward Miller sau Hal Duncan – erau acum prezenti doar pe copertele numitelor carti. Clubului Giotto i s-au alaturat anul acesta citiva noi membri, pe care ii vom avea, sper, alaturi de noi multa vreme de-acum inainte.
Ce mi-a mai placut insa cel mai mult la tirgul acesta a fost atmosfera de colegialitate. Edituri concurente, publicatii rivale, grupari in alte imprejurari antagonice s-au asezat la aceeasi masa si-au discutat a batons rompus, in mod constructiv. Si s-a discutat constructiv si la obiect. Poate c-au mai fost intepaturi reciproce, dar toata lumea le-a primit cu un zimbet, nu cu o injuratura.
Iar concluzia a fost ca se poate. Se poate sa nu ne scoatem ochii pentru orice maruntis interpretabil, se poate sa ne vindem cartile fara sa le trimitem celorlalti garda financiara, se poate sa ne respectam fara prea mare efort. Iar faptul ca, in atmosfera asta, cititorii s-au simtit bine si ne-au spus ca vor sa revina, nu poate decit sa ne dea sperante pentru la anul, cind vom avea la dispozitie mai mult timp si vom incerca sa fim si mai aproape de ei, cei care asteapta de la noi un singur lucru: carti bune.
