Religia populara

10

Religia populara implica in primul rand manifestari folclorice, o suma de rituri si practici, care se regasesc in toate societatile rurale si care corespund unei nevoi fundamentale a individului si a grupurilor: rituri de trecere de la o varsta la alta, schimburile de femei intre clanuri, raporturile dintre cei vii si cei morti. In al doilea rand, ea implica expresiile populare ale credintei religioase cum ar fi cruciadele, pelerinajele si penitentele. Toate aceste forme au ca elemente comune cautarea mantuirii prin eliberarea de pacate si adoptarea unui mod de viata marcat de privatiuni; crestinismul popular este diferit de cel al bisericii oficiale, dar se incadreaza, totusi, in limitele impuse de Evanghelie si de crestinismul autentic. In al treilea rand, religia populara inseamna diversele forme ale pietatii care ating pe credinciosi intr-un cadru religios ortodox: confrerii, pelerinaje, cultul sfintilor, procesiuni.

In domeniul religios, popular inseamna popularizat. Poporul modifica si chiar deformeaza motivele religioase traditionale, de unde rezulta un crestinism specific lumii rurale. Aceasta religie populara este practicata de oameni a caror preocupare principala este alta decat studiul si care formau in Evul Mediu majoritatea credinciosilor. De asemenea, este popular crestinismul indivizilor care implinesc actele si gesturile prescrise de biserica, dar nu au nici libertatea de spirit, nici formatia necesara sa aprofundeze metodic propria viata religiosa. In sfarsit, este popular crestinismul celor pe care mesajul evanghelic n-a reusit sa-i nelinisteasca si ale caror eforturi catre perfectiune sunt rare si moderate.

Religia populara este o realitate in sine, care are o existenta proprie, independenta de religia prescrisa si invatata de biserica, fiind marcata de superstitii si gesturi magice. Ea se impune mai intai printr-un raport cu Dumnezeu formulat in termeni specifici, direct si ierarhizat in acelasi timp. In mod direct, pentru ca credinciosii, indisciplinati la nivelul practicii impuse de biserica oficiala, asteapta de la divinitate o interventie imediata benefica in viata personala. Psihologia miracolului a ramas astfel aproape neschimbata pana in prezent, ca si interventia sfintilor intermediari. Ori, o asemenea religie a fost mereu prezenta chiar daca uneori in mod subteran. Ea a fost caracterizata mereu de gandirea magica si de comportamentele magice. Se adauga apoi interdictii de tot felul care apasa asupra unor locuri “rele”, asupra unor zile din saptamana considerate nefaste, asupra unor oameni si animale (pisica neagra, cucuveaua, etc.). Locurile sacre si locurile blestemate, incantatiile si exorcismele sunt elementele componente ale acestei credinte populare.

Sentimentul religios popular presupune un mod particular in care sunt traite emotiile de un tip special, exprimate in imagini, reprezentari, dogme, simboluri, mituri, comportamente individuale sau colective. Viziunea asupra lumii specific europeana a ramas impregnata puternic de spiritul religios. Intregul univers cunoscut si necunoscut este creatia lui Dumnezeu, iar ritmul vietii cotidiene, marcat de calendarul religios, numeroasele sarbatori ce marcau existenta umana, nu erau percepute decat ca momente esentiale din viata Mantuitorului, a Sfintei Fecioare si a altor personaje sfinte. Momentele esentiale ale vietii, nasterea, casatoria, moartea, ca si intamplarile cele mai banale ale vietii nu erau concepute a se desfasura in afara vointei divine. Dincolo de dogmele oficiale ale bisericii, mentalitatea populara s-a bazat pe un numar relativ redus de convingeri, ca rezultat al unor experiente religioase traite. Aceste convingeri si certitudini erau acceptate de marea masa a credinciosilor.

Lumea, intregul univers imaginat si vazut este creatia lui Dumnezeu; credinciosii erau convinsi de existenta vietii de dincolo, unde dreptii si pacatosii vor beneficia de rasplata sau pedeapsa, in conformitate cu faptele lor; nu exista o bariera prea rigida intre lumea celor vii si a celor morti, moartea fiind asimilata unei ordini firesti. De asemenea, era prezenta credinta intr-un taram al divolului, populat de forte malefice. Dincolo de aparentele cele mai banale, in spatele tuturor actiunilor umane stau forte adverse care se confrunta, raul luand intotdeauna mii de chipuri pentru a se manifesta si fiind mult mai prezent decat binele.

In religia populara un loc important il ocupa marile procesiuni religiose, determinate de evenimente iesite din comun: razboaie, epidemii, foamete. Marile epidemii de ciuma, care in spatiul european s-au prelungit pana la inceputul secolului XIX, iar apoi cele de holera, in timpul carora mortalitatea a cunosut procente deosebite, au provocat mutatii profunde in psihologia colectiva. In aceste conditii, s-au organizat procesiuni religiose la care a participat intreaga suflare a unor comunitati, fie pentru a solicita ajutorul si protectia divinitatii, fie pentru a aduce ofrande si multumiri pentru incheierea epidemiilor.

Alaturi de Iisus Hristos, Fecioara Maria ocupa o pozitie privilegiata in cadrul religiei populare. Ea este venerata ca simbol al intelepciunii, ca protectoare a tuturor suferinzilor si napastuitilor sortii, dar si ca simbol al maternitatii. Icoanele cu chipul Maicii Domnului facatoare de minuni au dat nastere unor pelerinaje in care se implicau numerosi credinciosi. De asemenea, sunt venerati sfinti cu diferite atribute, cum ar fi cei vindecatori si protectori de ciuma. In mediile catolice sunt venerati spre exemplu Sfantul Anton, Rochus, Sebastian iar in cele ortodoxe Sfantul Spiridon, Pantelimon, Andrei, Dimitrie, pentru aceleasi motive.

Pelerinajele la Locurile Sfinte, la Ierusalim, Muntele Sinai sau Muntele Athos, realizate cu imense sacificii materiale si cu riscuri nenumarate intr-un spatiu ostil, reprezinta o alta dimensiune a religiei populare.